Roagă-te creștine astăzi
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 16/07/2022

Roagă-te creștine astăzi, roagă-te neîncetat,
Rugăciunea îți va ține, sufletul mereu curat,
Îți va ușura suspinul, te va ridica de jos,
Părtășia-n rugăciune, cu-al tău Domn, Isus Hristos.

Roagă-te în zorii zilei, dar și în al ei apus,
Tu să stai în rugăciune, stai de vorbă cu Isus,
El mereu... mereu așteaptă, la-nchinare tu să vii,
Roagă creștine-ntruna, și doar credincios rămâi.

Roagă-te când marea vine, să aducă spaima ei,
Roagă-te când vor deschide, gura cei păgâni și răi,
Roagă-te sub nori și-n ploaie, tu închină-te mereu,
Ca să simți ce minunată-i, viața lângă Dumnezeu.

Roagă-te fără-ncetare, roagă-te chiar de uneori e greu,
Rugăciunea-ndepartează de la tine tot ce-i rău,
Vei simți în ea iertare, mângâiere vei simți,
Clipe sfinte... minunate, cerul îți va dărui.

Stai de veghe și așteaptă, un răspuns tu vei primi,
De întârzie creștine, tu nu deznădăjdui,
Zăbovirea prelucrează, vasul tău care ar vrea,
Ca să aibă el o formă numai după voia Sa.

Tu doar roagă-te sub cerul, ce te-ascultă-n orice vremi,
Chiar de-i lupta-n rugăciune... mare... tu să nu te temi,
Strigă-n zi, strigă în noapte, nicicând tu nu te opri,
Rugăciunea este viață, ea mereu te va-ntări.

Chiar și gândul să îți fie-ntotdeauna închinat,
Inima ta să nu tacă, să se roage ne-ncetat,
Gura ta doar să rostească, rugăciuni... și Dumnezeu,
Se va îngriji de toate, El... aude glasul tău.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 319
  • Export PDF: 1
Opțiuni