Copile, copile cu inima frântă, de-atât-alergare aici pe pământ,
Privește spre ceruri, căci vreau Eu de Tine, cu milă... iubire, acum să m-ating.
Privește spre soare să vezi o lumină, ce vrea să-ți conducă azi pasul mereu,
Ea este lumina de Mine trimisă, și Eu sunt copile al tău Dumnezeu
Tu strigă-mă astăzi de ești în adâncul, de vale mai rece și Eu voi veni,
Căci vreau ca să simți cum o mână cerească, pe tine de vale te va izbăvi.
Tu strigă din val, din furtuna pornită, tu strigă când cerul e parcă închis,
Și focul ce astăzi în tine mocnește, copile de Mine din nou va fi-aprins.
Copile, copile cu mare-ntristare, tu azi calea vieții pășești și suspini,
Dar astăzi Eu vin căci de sus aud glasul, în care mă chemi Eu să vin să te-alin.
Străpung chiar și norii, opresc și furtuna, și mării de sus Eu îndat poruncesc,
Să-nghit-al ei valuri căci sunt ele valuri, copile ce-adânc astăzi te obosesc.
Să nu lași credința să plece acuma, căci sunt astăzi vremuri ce sunt de sfârșit,
Fii plin de nădejde, fii plin de speranță, căci Eu am ales tu să fii mântuit.
Îndată sfârșește calvarul copile, și tu vei ajunge în locul cel sfânt,
Mai rabdă... așteaptă căci vine răpirea, îndată sfârși-vor ce sunt pe pământ.
Copile, copile înaltul de ceruri, a ta el tacere-o ascultă mereu,
Cu noi doar puteri se coboară la tine, când spui că nu poți... când tu spui că e greu.
Mereu doar privește și crede întruna, că Eu vin îndată și nu vor mai fi,
Durere sau lacrimi, nici vremuri ce-s grele, doar pace... iubire, mereu va domni.