Nebun de iubire
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 16/07/2022

Să urc aș vrea pe treptele iubirii,
S-ajung pe culmea ei... acolo sus,
Nebun să fiu aș vrea de fericire,
Îndrăgostit mereu doar de Isus.

S-ating un foc ce poate să aprindă,
În pieptul meu o flacără aș vrea,
Să strig în nebunie-a mea iubire,
Ce nimeni... niciodat n-o poate lua.

S-ajung doresc în mijlocul de soare,
Să ard de dor... de dragoste mereu,
Să cânt în suferință am dorința,
Căci sunt nebun eu după Dumnezeu.

S-ajung să salt mereu de bucurie,
Și-n mijloc de durere și necaz,
Să strig vreau aleluia... osanale,
Chiar și cu lacrimi grele pe obraz.

Să urc doresc eu astăzi mai aproape,
De Cel pe care vreau mult să-l iubesc,
Să tremur sub fiorul de iubire,
De dragoste aș vrea să-nebunesc.

Aș vrea să fiu aprins sub zorii zilei,
Să nu mă stingă nici al ei apus,
Doresc să fiu nebun de fericire,
De dragoste mereu pentru Isus.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 323
Opțiuni