Cerule ascultă glasul ce-i în noapte înălțat,
Trece el de lună... stele, chiar de este tremurat,
De al nopții beznă deasă, el azi strigă tot mereu,
Căci dorește să-l audă, și în noapte Dumnezeu.

Cerule dă la o parte, norii ce s-au adunat,
Al meu strigăt ca să treacă, să ajungă la-Mpărat,
Chiar de scutură ei ploaia, ce dorește-a mă opri,
Gura mea n-o poate-nchide, nu mă poate a muți.

Cerule deschide poarta, ca s-ajungă glasul meu,
Pân-la tronul de-ndurare, unde este Dumnezeu,
Să ajungă la urechea, Lui eu astazi îmi doresc,
Să m-audă când în șoaptă, eu îi spun cât îl iubesc.

Nu te-nchide nici-o clipă, tu rămâi mereu deschis,
Căci eu vreau s-ajung în tine, chiar de-mi ești tu doar un vis,
Cel ce-n tine azi domnește, poate vise împlini,
Către El înalț azi glasul, taci... . să-l poată auzi.