Lasă-ți inima să plângă, lacrimile îți vor da,
Acea sfântă mângâiere, pe pământ n-o poți afla,
Lasă ea mereu să strige, chiar de strigă dureros,
Glasul ei l-aude cerul, auzit e de Hristos.
Lasă lacrima să curgă, pe obrazul tău mereu,
Una în zadar nu curge, strânse sunt de Dumnezeu,
Strigă-ți azi a ta durere, nici-o clipă nu tăcea,
Ceru-ndată se deschide, rana pentru-a-ți alina.
Strigă și a ta-ntristare, să ajungă până sus,
Cel ce este bucurie, este Unul... e Isus,
Gura ta nu o închide, o cântare îți va da,
Din adâncul întristarii, ca să poți tu lauda.
Să nu taci nici când aprinde, focul pentru-a curăți,
Zgura care nu te lasă, astăzi tu a străluci,
Imnuri vii de biruință, din cuptor să-nalți mereu,
Căci în ele nu ești singur, e cu tine Dumnezeu.
Lasă-ți sufletul să plângă, lasă-l azi să-și ia avânt,
Lasă visele divine, să cuprindă al tău gând,
Liber fii... lasă în urmă, tot ce poate-mpiedica,
Pasul tău pe drumul vieții, cântă... plângi... tu nu tăcea.
Să se-aud-a ta strigare, și-n tăceri din nopți târzii,
Domnu-aude și tăcere, lângă El dacă rămâi,
Nu opri a t-alergare, oricât ea ar fi de grea,
Strigă azi a ta durere, Domnu-o poate vindeca.