De câte ori mă tem, mă-ncred numai în Tine,
Mă-ncred doar în puterea, în care te-am văzut,
De câte ori eu cad, privesc doar înspre ceruri,
La Tine-i ridicarea, căci Tu... ești început.

Atunci când eu suspin, aștept a T-alinare,
Să mă alini cu dorul, de locul mult dorit,
E dorul ce îmi ține, dorința mea aprinsă,
De-a te-ntâlni pe Tine, la capăt... la sfârșit.

De câte ori mă tem, strig numai către ceruri,
Să îmi ferești piciorul, de vre-o cădere grea,
Vrăjmașii fug Isuse, când strig eu către Tine,
Căci văd a Ta lucrare, mereu în viața mea.

Ce pot ca să îmi facă, când eu mă-ncred în Tine,
Când Tu doar izbăvire, de moarte mi-ai adus,
Ca să mă-nalț în clipa, a revenirii Tale,
Ducându-mă în zborul, care sfârșește sus.

De câte ori mă tem, mă laud doar cu Tine,
Plăcere... desfătare, mereu eu le găsesc,
Sub lacrimile care, de Tine-s numărate,
Să plâng în a Ta palmă, vre-o dat nu obosesc.

Eu știu... a mea scăpare, ești Tu mereu în toate,
Și teama îmi strig Doamne, atunci când sunt pândit,
De câte ori mă tem, sub cer am așteptarea,
În locul ce de Tine, mereu este zărit.

De câte ori mă tem, cânt o cântare nouă,
Ce-nchide guri deschise, ce vor a omorâ,
Plăpânda mea ființă, de Tine ce-i iubită,
Vre-o dată n-o s-o poată, pe ea a doborâ.

Căci strigătul pătrunde, o-ntreagă-ntunecime,
Atunci când eu de teamă, Isus... te voi striga,
Eu știu... mereu ajunge, la tronul de-ndurare,
Căci văd a Ta-ndurare, mereu în viața mea.