De cine să mă tem, când Domnul e cu mine,
Când tremură pământul, de sus când e-auzit,
Când un cuvânt oprește, și vântul și furtuna,
De cine sa mă tem, când sunt doar ocrotit.
De cine să mă tem, când nu sunt niciodată,
Eu singur pe pământul, ce este trecător,
Când aripi nevăzute, un cer îmi dăruise,
Dar și acea putere, să mă avânt în zbor.
De cine să mă tem, când soarele răsare,
Și pentru mine-n zorii, ce sunt strălucitori,
Când El mă înconjoară, mereu cu-a Sa iubire,
Ce vine... se coboară, din ceruri prin fiori.
De cine să mă tem, când teama-i alungată,
Când văd o licărire, la capătul de drum,
Pe el nu am vre-o teamă, căci sunt eu de iubire,
Doar pentru Împăratul, eu astăzi un nebun.
De cine să mă tem, când cerul e cu mine,
Când visele-mi sunt pline, numai de Dumnezeu,
Vre-o teamă eu nu am, căci este alungată,
De marea Sa putere, ce azi o văd mereu.