În fața tronului de milă, în fața locului ceresc,
Se-nchină azi acei ce-n viață, pe Dumnezeu ei îl iubesc,
Cu laude și osanale, înaintează greu acum,
Căci este vremea de pe urmă, e-aproape un sfârșit de drum.

Aleargă prigoniți de oameni, la suferințe condamnați,
Războaiele sunt azi pornite, copiii lor le sunt luați,
Dar nu se-opresc din alergare, se-ncred mereu doar în cuvânt,
Că nu sunt singuri ei pe cale, cu Domnul sunt pe-acest pământ.

Sunt biciuiți cu legea aspră, cu foametea sunt încercați,
Dar nu-și opresc o clipă pasul, creștinii cei adevărați,
Căci vor s-ajungă-n Țara sfântă, pe plaiurile sfinte sus,
Acolo cineva e-așteaptă, El este Domnul... e Isus.

Sunt aruncați și în arene, în ploaia pietrelor ce vin,
Sunt otrăviți azi cu a lumii, deșertăciune și suspin,
Dar răbdători privesc în zare, ei știu că-ndată va sfârși,
Această vreme de-ncercare, și Domnul slavei va veni.

Scuipați și umiliți de oameni, ei astăzi sunt doar călători,
Au înțeles că doar în ceruri, e vremea plină de valori,
Au înțeles că este-acasă, acolo unde-i Dumnezeu,
Și doar tăcuți ei urcă dealul, chiar dacă e abrupt și greu.

Nu vor să își oprească pasul, acești creștini sunt doar grăbiți,
Se pregătesc căci la răpire, ei vor să fie pregătiți,
Nu au o clipă de odihnă, strâng roade și comori mereu,
Ca să-i cunoască la răpire, Acel ce vine... Dumnezeu.

Ei vor atunci să aibă parte, creștinii care sunt creștini,
De-un ultim zbor... de-acel spre-acasă, cu mii de îngeri... heruvimi,
Să cânte imnul biruinței, la masă cu un Împărat,
Acel care de ei El astăzi, atât de mult e așteptat.

Să fim și noi printre aceia, cu-adevărat ce sunt creștini,
Să alergăm azi către ceruri, pe-acest pământ ca pelerini,
Doar pregătiți în orice clipă, să fim căci vine Dumnezeu,
De înălțare să fim gata, și tu creștine... . dar și eu.