Copile care taci în noapte, atât de-adânc îngândurat,
Acel care privești pământul, ce eșt atât de apăsat,
Tu care spui că n-ai putere, tu care spui c-ai obosit,
Privește astăzi către ceruri, tăcerea ta am auzit.

Am auzit chiar și suspinul, care îl crezi ca e ascuns,
Căci ochiul Meu e pretutindeni, el peste toate e pătruns,
Și-n inima ce-i întristată, ce-i plină de îngrijorări,
Toate le știu, le văd pe toate, chiar dacă sunt Eu după zări.

Eu am văzut și-a ta durere, Eu am văzut al tău necaz,
Eu am văzut cum curg șiroaie, amare lacrimi pe obraz,
Fiorul mângâierii mele, Eu îl trimit de sus... acum,
Să simți iubirea fără margini, copile cât Eu sunt de bun.

Eu am văzut acea furtună, ce teamă ție ți-a adus,
Eu am văzut acea povară, în viață ce o ai de dus,
Și vreau ca azi să-mi întind mâna, să netezesc cărarea ta,
Și-ți dau puteri să duci povara, cu ea să poți înainta.

Îți știu a tale răni ascunse, îți știu și plânsul ne-ncetat,
Căci Eu sunt Cel care ți-aduse, un zâmbet chiar și-nlăcrimat,
Și astăzi vreau o alinare, să îți aduc copilul Meu,
Și vreau să-ți spun două cuvinte, sunt... te iubesc... Eu Dumnezeu.

Voi fi cu tine-ntotdeauna, nicicând Eu nu o să te las,
Îți port pe brațe-a ta ființă, îți port pe brațe al tău pas,
Te țin de mână când prin vale, iar trece drumul tău spre cer,
Te-ndepărrez de calea celor, ce în păcate grele pier.

Să nu descurajezi o clipă, Eu azi pe tine te-ntăresc,
Cobor fiorul biruinței, ce este doar în loc ceresc,
Deschide inima... primește-l, și vei simți cum vei zbura,
Fiorul Meu o slobozește, ca liberă să fie ea.