În liniștea serii ascultă cum curge, puterea divină din harul divin,
Ascultă cuvântul ca fagul de miere, ce poate să șteargă un gust de pelin.

Chiar dacă ți-e inima ta-ndurerată, chiar dacă putere tu spui că nu ai,
Nu cere vre-o dată să pleci tu acasă, căci nu vei pleca... în picioare tu stai.

Ascultă cum vine din zarea albastră, un susur copile căci vreau să îți spun,
În orice-ncercare cu tine-s pe cale, vre-o dată tu singur nu ești pe-acest drum.

Ți-e inima plină mereu de durere, să știi și a Mea pe o cruce era,
Eu vreau să îți dau azi a Mea-semănare, ca Mine să fii chiar de calea e grea.

Suspini și în zi și în noapte întruna, verși lacrimi ascunse spre Mine privești,
Dar nu te-ndoi, Eu mereu sunt cu tine, Eu văd câte-odată tu te îndoiești.

Îți pierzi și credința, nu vezi nici ieșirea, din valea adâncă prin care tu treci,
Dar văd și dorința aprinsă în tine, Eu văd că tu vrei înspre ceruri s-alergi.

Mai rabdă... așteaptă, nu-i vremea plecării, lumină tu fii... felinarul aprins,
Mai rabda-n durere și nu sta pe margini, spunându-ți c-adesea de greu ești învins.

Cu tine-s întruna și-n clipele grele, pe margini când tu te așezi fiul Meu,
De mân-a Mea mână te ea și te pune pe drumul durerii, ce este-așa greu.

Dar vine și clipa de tine-așteptată, la vremea în care doar Eu hotărăsc,
Dar până atunci tu mai rabdă... așteaptă, și nu da uitării... Eu mult te iubesc.

Mai luptă în luptă, îți dau și putere, îți dau și tărie... tu vei birui,
Rămâi sus pe stâncă, și cheamă-mă-ntruna, mereu te aud, tu oriunde ai fi.