Pocăință vorbă dulce, ce de mulți ești azi rostită,
Însă de puțini în viață, ești pe cale tu traită,
De ce oare azi în tine, printre sfinți apar mereu,
Cei fățărnici, și cei lacomi, spun că-s fii de Dumnezeu.

De ce au azi loc în tine, cei care batjocoresc,
De ce sunt bogații care, pe săraci îi umilesc,
De ce oare ești tu plină, pocăință de cuvinte,
Care Domnul le urăște, de ce-s printre cele sfinte.

De ce azi sunt trepte-nalte, între frați... între surori,
Și pe ele-ntotdeauna, stau cei batjocoritori,
Căci trăirea lor doar hulă, aduc Domnului cel sfânt,
Nu-s nici sare nici lumină-n pocăință pe pământ.

Au săgeți otrăvitoare, se iubesc numai pe ei,
Își aleg o față blândă, dar au gura celor răi,
Plini de bani și de palate, dar în jur cu frați sărmani,
Spun că sunt spre cerul care, cred că-l cumpără cu bani.

Frate scump... soră iubită, dacă ești batjocorit,
De-ai tăi frați să știi și Domnul, de l-ai Săi a suferit,
Chiar a fost vândut de Iuda, înspre moarte-a fost împins,
Întărește-te-n durerea, ce pe El nu l-a învins.

Tu să mergi doar înainte, chiar de ești batjocorit,
Chiar dacă de pietre multe, ești pe cale azi lovit,
Nu privi la cei ce astăzi, de iubire sunt ei goi,
Pentru tin' erou e Domnul, pentru ei... . ei sunt eroi.

Chiar dacă se văd pe scară, este spre a coborâ,
Și pe tine niciodată, ei nu te vor doborâ,
Cu acei sărmani e Domnul, El putere le va da,
Doar pe ei El la răpire, către cer îi va-nălța.

Tu mereu înaintează, nici-o clipă nu opri,
Nu pe tine ci pe Domnul, azi îl vor batjocori,
Când vor arunca în tine, cu cuvinte-otravitoare,
Căci Isus ți-e scut creștine, îți va da doar alinare.