Pe drumul spre Patria sfântă porniră,
Doar cete ce-aleargă spre locul cel viu,
Dar mulți rătăcesc în plăceri și păcate,
Sunt cei care pier neștiint în pustiu.

La cârmă stă firea mereu pofticioasă,
Ce moarte aduce acelor orbiți,
De-a lor răutate ce-i duce departe,
De calea acelor ce sunt mântuiți.

Aleargă-n plăcere cu fețe ce-s blânde,
Se cred astăzi sfinți ca și Domnul Isus,
Dar plini de mânie și ură ascunsă,
Sunt astăzi păgânii ce nu s-au supus.

Sub lună, sub soare aruncă doar pietre,
Spre cei ce cu greu urcă dealul acum,
Ei sunt de pe margini, ce scuipă azi urma,
Lăsată de Domnul s-avem noi un drum.

Spre Patria sfântă grăbesc astăzi pasul,
Acei prigoniți și huliți de dușmani,
De cei ce aleargă și ei dar aleargă,
În grele păcate, plăcere și bani.

De cei care urcă pe dealul mândriei,
Privesc spre-a lor frați ei de sus doar în jos,
Dar vine o vreme când și ei din ceruri,
La fel vor fi cei ce-s priviți de Hristos.

Chiar dacă e astăzi mai grea calea crucii,
Cu cei ce-o doresc... este Domnul Isus,
El rănile leagă făcute de gura,
Acelor ce nu vor ajunge ei sus.

El dă și putere, El lasă și pace,
În inimi ce astăzi lovite doar sunt,
De cei care spun că și ei sunt cu Domnul,
Dar doar celui rău îi slujesc pe pământ.

În Patria sfântă ajunși vor fi sfinții,
Acei care astăzi ei sunt prigoniți,
La marea-ntâlnire vor fi ei aleșii,
Chemați pe-a lor nume, vor fi mântuiți.

A lor este cerul cu-a lui moștenire,
A lor este locul de sus, cel ceresc,
A lor este viața ce-i fără de margini,
A celor ce azi... prigoniți se grăbesc.