Dintre zeci de mii de stele, numai una am ales,
Care mie-ntotdeauna, lacrimile mi le-a șters,
Este ea strălucitoare, e cu mine-n orice pas,
Doar pe ea o țin de mână, niciodată nu o las.
Ma conduce spre limanul, ce-i de mine mult dorit,
Este steaua ce mă face-ntotdeauna fericit,
Este cea de magi văzută, care azi... e steaua mea,
Drumul meu ce luminează, ca să ies din noaptea grea.
Este plină de iubire, eu cu ea... mă-nveselesc,
Poate să îmi dea și aripi, să zbor fără să opresc,
Printre alte mii de stele... mă strecor și nu mi-e greu,
Căci a mea e cea mai mare, pe ea o iubesc azi eu.
Este cea ce își coboară, razele când eu mă tem,
Să nu bâjbâi pe cărare, ma aude când o chem,
Inima îmi înfășoară, când din vale eu o strig,
Steaua mea strălucitoare... căci în vale... este frig.
Ea mă duce spre o clipă, când din ceruri voi vedea,
Răsăritul cel de soare, ce sfârșit nu va avea,
Când sunt trist... ea din iubire, fericire-mi dă mereu,
Căci e steaua dăruită, de un Tată Dumnezeu.
A trimis-o să mă poarte, izbăvit pe calea mea,
A trimis-o să mă ducă, unde-i veșnicia Sa,
Peste mări trec, peste valuri, peste timpul ce e greu,
Cu-a mea stea strălucitoare, ce n-am meritat-o eu.
Ea va fi până la capăt, steaua care pe pământ,
M-a condus spre-un loc cu viață, veșnic ce va fi doar sfânt,
Eu pe urma ei calc astăzi, ca să ies din noaptea grea,
Până-n răsărit de soare, ea va fi o stea a mea.