Este anul doua mii douăzeci și doi
Nu știu ce se întâmplă cu noi
Parcă mintea o ia și ea razna
A apărut între noi mai rău pozna

Cu orice altceva suntem preocupați
Și de adunare fugim ca și speriați
Timpul îl ocupam cu ceva plăcut
La adunare se trec cu, nevăzut

Scaunele sunt goale, bate vântul
Mai că nu ne interesează deloc Cuvântul
La ceasul rugăciunii putini se ivesc
Și acești stau pe genunchi și mijlocesc

Pentru cei ce altfel timpul își petrec
Și din casa de inchinare lipsesc
Sa mai meargă altul, că eu am fost
Și așa trece timpul fără rost

In loc să câștigăm teren, noi pierdem
Și la final, cu nimic nu ne alegem
Timpul de închinare este foarte prețios
De ce ne lăsăm tot mai mult în jos?

Căldura prea mare sau benzina scumpă
Asta dragul meu nu este o scuză
In timpul acesta unii ridica altare
Iar alții stau și aprind faimoase grătare

Vindeca-ne Doamne de mândrie
De ochiul rău, de bârfă de viclenie
Ochii și inima să nu mai poftească
Și după Duhul Sfânt să tânjească

Cu cei din lume tot mai mult ne asemănăm
De ei aproape cu nimic nu ne deosebim
Ispita dar și pofta este in adunare
Și apoi luptăm să ne ferim de tatonare

Când mai mult firescul este prezent
La teste rosti sa rămâi repetent, corijent
Automat că mintea ta o ia razna
Apoi riști mult și poți să faci pozna

Umblăm după lucruri care nu ne încălzesc
Și putere nu ne dau, chiar ne slăbesc
Slăbește credința, puterea în rugăciune
Uitam chiar și a face fapte bune

Nimic nu ar trebui sa fie o piedică
Pentru a lua aminte la o predică
Timpul de părtășie cu frații in rugăciune
Este acum pentru multi o minune

Când un vânt năprasnic va lovi
Cum oare dragul meu tu vei izbuti
Putere să înaintezi nu vei avea
Pentru că nu ai fost prezent unde trebuia

Undelemnul prețios la altare se adună
Se îngenunchează și se stă în spărtură
Pentru toți cei care nu mai caută adunarea
Și nu le mai place nici rugăciunea

Casa Domnului copiii își așteaptă
Să se roage și să aducă o jertfă curată
Plină de mulțumire, respect și iubire
Ridicând mâinile spre al nostru Mire

Dă-ne Doamne râvnă mai multă
Pentru ce să plătim la final o multă?
O Doamne Sfânt ridică-ne din nou
Ca la final să putem primi un cadou

Ne batem in piept că suntem pocăiți
Dar de lume nu suntem mai diferiți
Un cuvânt ciudat, ca și pocăit
Dar de cei din lume ușor ademenit

Un creștin adevărat trăiește în sfințenie
Și nu se gândește deloc la distracție
El sta cuminte și își vede de treabă lui
Caută cum sa placa doar Împăratului

Să ne întoarcem dar cu fața spre Dumnezeu
El este cel credincios și bun, mereu, mereu
Să căutăm doar lucrurile care nu pier
Și cu credință în suflet la mântuire să mai sper