Nu este dar mai mare, să ai pe acest pământ
Ca îmbrățișarea mamei și al ei zâmbet blând,
A ei dojană lină atunci când ai greșit
Și a ei încurajare atunci când ești rănit.

De este în credință, urmează pasul ei
Căci zi de zi în rugă te poartă gândul ei
Și rău de lacrimi curs-a în a ei rugăciune,
Nu te-a uitat pe tine la orice plecăciune.

Și de este bătrână, fi reazăm și o alină
Și fi încurajare atunci când ea suspină,
Veghează să nu aibă o lipsă în viața sa,
Că lipsuri poate avut-a în tinerețea sa.

Și de nu-i la credință, strigă în rugăciune
Ca Domnul s-o conducă și gândul să-și adune,
Nu ridica genunchiul și strigă zi de zi
Și spune-i cu răbdare tu tot ceea ce crezi.

Căci mama este una, doar una pe pământ
Și mângâi-o adesea, cu al tău zâmbet blând
Căci azi este cu tine și poți s-o mai alini,
Dar va veni un mâine când tu o să suspini.
Emilia Dinescu