Tu ești stânca, ești puterea pe care mă pot baza.
Tu ești stânca, ești puterea pe care mă pot baza
Tu ești dragostea, iubirea și pacea ce o primesc
Tu ești totul pentru mine, Tu ești însăși viața mea
Fac orice să fiu al Tău, cu iubire Te slăvesc
Am lăsat tot pentru Tine, pe cei dragi i-am părăsit
Căci mereu se opuneau pe Tine să te slujesc
Răul din inima mea cu totul s-a risipit
Credința mea a crescut, cu putere te iubesc!
Zi de zi studiez Cuvântul, pentru cer mă pregătesc
Și am renunțat la toate care mă compromiteau
Drept să fiu, plin de iubire, asta vreau și îmi doresc
Cu puterea mea puțină, slavă Doamne vreau să-ți dau!
La ce-a fost rău, păcătos, eu de mult am renunțat
Toate le-am lăsat deoparte, ca să nu mai fiu atras
Am realizat prea bine ce înseamnă un păcat
Și de toate m-am lipsit, ele în urmă au rămas.
Azi, eu îmi doresc sfințenie și păcatul îl urăsc
Tot ce nu Îți place Ție și pe mine mă scârbește,
Am ales calea cea bună și cu Tine mă mândresc
Inima mi-e fericită, ea pe Tine te slăvește.
O Isus Fiu iubitor, jertfa-Ți sfântă m-a salvat
Durerea și chinul Tău, nu poate fi răsplătit
Tu prin sângele Tău sfânt, păcatul meu l-ai spălat
Căci ai fost îndurător, Ți-a fost milă, m-ai iubit.
Și astăzi un loc aparte eu mai am, căci mă iubești
Crezi în mine cu tărie deși sunt om limitat,
Ești cu mine în orice vreme și simt că mă ocrotești
Crucea grea ai dus-o în spate ca eu să pot fi salvat.
Mamă, tată, soră, frate, pe toți îi înlocuiești
Mă umpli de fericire și de harul Tău divin,
Nu pleca, rămâi cu mine, viața mea s-o cârmuiești
Să mă duci spre Împărăție, sus în cerul Tău senin
Să am viață, să am pace, fericirea să mi-o dai
Căci Îți aparțin cu totul, doar pe Tine te doresc
Viața veșnică Tu dă-mi-o, cu mine mereu să stai
Altceva pe lumea asta, eu Isus nu-mi mai doresc.
Amin
Câmpia Turzii, 24 iulie 2022