Iartă-ne, Părinte, greșul și zăbava
La-mplinirea voii bune și curate,
Greu ne-nvățăm locul, mai știrbim din slava
Ce Ți se cuvine, Sfinte Împărate!

Și ne iartă nouă teama și-ndoiala,
N-avem îndrăzneala să pășim pe ape,
Ne-am tocmit cu tihna, ritul și spoiala,
Deși ești același și atât de-aproape!

Iartă-ne și vina osândirii crude,
Iuți cu pedepsirea, nu ne mai smerim,
Noi uităm că n-avem slujba unui jude,
Că suntem țărână, că-ntr-o zi murim.

Iartă găunoasa, șubreda gândire
De-a căuta comoara care-aici rămâne,
Ni-i mlădița stearpă, nu e-n noi rodire,
De-asta n-avem grijă, iartă-ne, Stăpâne!

Te-am ținut departe, am fugit de Tine,
Cât ne merge bine cu greu Te căutăm,
Însă, când furtuna-n calea noastră vine,
Cum știm că ești Domnul, cum Te mai chemăm! ...

Iartă-ne și pentru-atât potop de bine
Ce l-am știut face dar nu l-am făcut,
Am jertfit pe-altare cu focuri străine
Pe când ascultarea-i tot ce ai fi vrut!

Și ne iartă nouă multele păcate
Cu sau fără voie, zilnic, săvârșite,
Ele-au fost în Tine pe Calvar urcate
Și prin jertfa sfântă au fost ispășite!