Vine ca o adiere, ca o șoaptă de iubire
Alergăm cu toți prin lume
Uneori, chiar fără țintă
Căutăm poziții, nume
Tot ce e măreț, ne încântă
Mult ne impresionează
Mărirea, fala cuiva
Și tot ne interesează
De el și de viața sa
Căci pare interesant
Tot ce-i rău, ce nu e bine
Ce nu e recomandat
De noi, ca scaiul se ține
Tot ce nu e indicat
Pe noi, ne pasionează
Dar Cuvântul ce ni-e dat
Nu ne prea interesează
Este greu ca să pornim
Pe un drum frumos și drept
Sfaturi bune să primim
De la cel mai înțelept
Care este credincios
Și care se străduiește
El slujește conștiincios
Mântuirea, ne-o dorește
Căci ne vrea pe toți salvați
De aceea ne învață
Ca de foc să fim scăpați
Să avem parte de viață
Pe cărarea Domnului
Duhul Sfânt ne însoțește
El, dușmanul răului
Ce binele ne dorește
Vine ca o adiere
Ca o șoaptă de iubire
Și aduce mângâiere
El, aduce fericire
Pace-n inimă ne pune
Căci ne vrea eliberați
De Isus cel Sfânt ne spune
Ne spune că suntem frați
Că al nost Tată-I la cer
Și ne așteaptă cu iubire
Unde cei aleși nu pier
Și trăiesc în fericire.
Amin
Câmpia Turzii, 29 iulie 2022