Psalmul 4

Am stivuit atâtea măști chirurgicale,
De n-am dus lipsa lor prin buzunare,
Întreținând minciuna să nu o ia la vale,
Cu picioare tot mai scurte și mai rare.


Am făcut stocuri de hârtie igienică,
De drojdii și făină pentru pâine...
Unsă cu un pic de teamă și de frică
Să ne-ajungă de se poate până mâine.


Iar pe când am început să respirăm și noi,
Să mai scoatem zâmbetul la soare,
Iată că la uși ne-a bătut și un război...
Ca să ne țină-n corzi și sub teroare.


Creșterea prețurilor a adus nemulțumirea
Și lângă ea, câte-o depresie a-nceput s-apară
Mulți zicând: ”Cine-o să ne-arate fericirea?”
Dar eu spun: ”Fă ca peste noi lumina să răsară!”


Căci Tu-mi dai mai multă bucurie,
Decât grâul lor în siloz depozitat,
Iar când noaptea stă să vie,
Eu adorm în pace, ca și pruncul înțărcat.

~Amin~