Chiar de-ar fi prin valea morții, ca să trecem noi mereu,
Nu ne temem... totdeauna e cu noi și Dumnezeu,
Chiar de-ar fi să bem paharul, de ocară azi pe drum,
Cel ce ne-a strigat pe nume, e cu noi El și acum.

Chiar de-ar fi în prigonire, de păgâni să fim împinși,
Nu pot să ne dea un nume, nume de creștini învinși,
Căci la cârmă este Domnul, și putere ne va da,
Să putem în prigonire, mult iubi... mult a răbda.

Chiar dacă și azi se-aruncă, pietre grele înspre noi,
Ei îl vor lovi pe Domnul, și în lupta cea în toi,
Va lupta întotdeauna, să ne apere mereu,
Mâna ce a stat pe cruce, mână cea de Dumnezeu.

Chiar de-ar ridica și valuri, marea din al ei adânc,
Îl vom lăuda pe Domnul și în valuri... doar cântând,
Vom rămâne-n închinare, marea când s-ar tulbura,
Jos la cruce unde pace-ntotdeauna vom afla.

Vom găsi și alinare, la picioarele ce-odat,
Pe pământul suferinței, doar desculț ele-au călcat,
Ca noi azi... în orice vreme, în picioare doar să fim,
Chiar dacă-i venită vremea, cea din urmă ce-o trăim.

Chiar de-ar fi să trecem astăzi, și sub norii furioși,
Nu oprim o clipă pasul, vrem să fim cei glorioși,
Căci în fața noastră-i Domnul, călăuză e mereu,
Netezește-a noastră cale, Fiul cel de Dumnezeu.

Dar... dacă azi ne va trece, prin cuptoarele fierbinți,
Vom răbda căci vrem s-ajungem, unde sunt acei ce-s sfinți,
Para lor nu ne va arde, e și Domnul în cuptor,
Nouă să ne dea putere, apă rece din izvor.

Chiar de-ar fi mai greu azi drumul, singuri nu îl vom urca,
E cu noi întotdeauna, Domnul... care mult ar vrea,
Să urcăm până la capăt, să luptăm astăzi mereu,
Chiar dacă abrupt e dealul, chiar dacă e astăzi greu.