Trezește-ți adunare, ființa ațipită,
Ce-aleargă-n căi străine, în locuri doar pustii,
Și inima trezește-ți, ce nu mai clocotește,
Cum clocotea odată, în dragostea dintâi.
Trezește-ți și privirea, privește înainte,
Să nu lași somnul morții, să te cuprind-acum,
Ascultă tu aleasă, de-un Dumnezeu al vieții,
Trezește-te îți spune, e capătul de drum.
Deschide-ndată ochii, să vezi cum El coboară,
Din înălțimi de ceruri, în Mire îmbrăcat,
Și fii mereu dar gata, de marea sărbătoare,
Să nu rămâi în urmă, în iadu-nfometat.
Trimite-ți astăzi gândul, în locul după soare,
Acolo unde nimeni, nu-l poate tulbura,
Ca să găsești lumina, în vremi întunecate,
Și pace când e lupta, o luptatât de grea.
Trezește-te îndată, căci ațipirea este,
Otrava lumii care, ea mult astăzi ar vrea,
Ca să orbești pe cale, să te scufunzi în vale,
Să calci în amăgirea ce ea ți-o poate da.
Nu sta în nepăsare, fii trează-ntotdeauna,
Căci nu știi ziua-n care, din ceruri va veni,
Tu doar mereu fii trează, de înălțare gata,
Căci va fi înălțarea, odată ce va fi.