Ca și Asaf era ca să mă clatin
Privind cu jind la cei bogați
La fericirea ce-o arată zi de zi
La bunătatea pe care Tu le-o arați!

Li se înalță gura pân' la ceruri
Și lumea se adapă de la ei
Și eu sunt pedepsit în fiecare dimineață
"Dac-aș vorbi ca ei?"

Pân' am intrat în sfântul Tău Locaș
Și Ți-am văzut a Ta splendoarea
Pe cei ce-s răi ca pleava-n vânt
Și eu cu frații-n sărbătoare!

Pe cine altul am eu în Cer sus?
Decât pe Tine, al meu Păstor iubit
Ce și-a-ntins mâna și m-a apucat
M-a ridicat, m-a curățit, m-a mântuit!

Deci, dacă cortu-acesta s-a desface
În timp ce alții și-l înalță până sus,
La capăt, fericirea mea e Domnul,
E Tatăl Dumnezeu și Fiul Său, Isus!