Iartă-mă... de-atâta timp nu am mai vorbit cu Tine
Şi-am purtat cu greu povara printr-o mare de suspine
De atâta timp Părinte Numele nu Ţi-am strigat
Rătătăcind în bezna nopţii pe o mare de păcat...
Deseori am şchiopătat, dar credeam că am putere
Singură să mă ridic... să-mi fac faimă şi avere
Nu ştiam că fără Tine, sunt doar lut, un pumn de tină
Ce-ntr-o zi se va trezi apăsat de dor şi vină...
Iartă-mă... atâta teamă mă-nconjoară zi de zi
Teama că nu voi ajunge sus la Tine-n veşnicii
Căci e drumul tare greu şi ispitele haine
Ţes în jurul meu o plasă să mă depărtez de Tine
Mă pândesc din umbră gânduri ce mă-nvaţă să cârtesc
Şi mă-ntreabă de ce eu să tot iert? Să tot iubesc?
Îmi şoptesc că fericirea stă în bani, în bogăţie
Dacă-o ai aici, acum nicidecum în... veşnicie!
Iartă-mă dacă o clipă ascultat-am un alt glas
Şi, spre ţara veşniciei am făcut pe drum popas
Mi-e fiinţa aşa slabă şi-n furtună am căzut
Dar mă-ntorc la Tine, Tată, să-mi fii Stâncă... să-mi fii Scut!
Ştiu că mare Ţi-e iubirea şi Ţi-e mila nesfârşită
Căci mi-ai spus de mult, cândva, că mereu voi fi iubită
Azi mă-ntorc cu umilinţă, cu regrete şi suspine
Iartă-mă că-atâta timp, nu am mai vorbit cu Tine!

Vulcan-07-08-2022
Mary