Din nou chemați la Cină
Din nou suntem chemați la Cină
Primind nemeritatul Har. .
Pe masa plină de lumină
Din nou e-o pâine și-un pahar
Din nou în cugete cernite
Simțim atâtea apăsări
Vorbiri și stări nepotrivite
Împotriviri și acuzări
După un timp de încercare
Cu lupte și cu provocări
Avem veșmintele murdare
Și-avem atâtea remușcări
În coșurile pentru roade
Aducem iar așa puțin. .
Și din cascade în cascade
Mustrări în cugete ne vin. .
Am fost trimiși argați în vie
Ne-a dat talanți, doar să lucrăm. .
Și-acum, când Domnul ne îmbie,
Noi ce-am adus? Ce merităm?
Privind la pâinea ce-i ‘nainte
La vinul în pahar turnat
Ne stăruie mereu în minte
Acel ce-a fost crucificat
Și rând pe rând în adunare
În fața Lui ne cercetăm
Și-n duh, atins e fiecare
De-un Har ce nu îl merităm
Ce-adânc ne conștientizează
De jertfa Fiului Divin
Ce încă spală și salvează,
Ce are meritul deplin
Iubirea Lui nemăsurată
Ne cheamă iarăși să venim
La masa binecuvântată
Ca împreună s-o servim
Din nou primim a Lui iertare
Prin Har noi suntem ce suntem
Iubirea Lui aseamăn n-are. .
Noi nici un merit nu avem
Căci numai Harul Lui ne ține. .
Nimic ce noi am fi adus
Tot meritul ii aparține
Doar jertfei Domnului Isus
Cu inima deschisă, bună,
Adânc in duhul cercetați
Se-aude vocea ce răsună:
“Iubiții mei, luați, mâncați!
Din Pâinea care dă Viață,
Din trupul lui Emanuel,
Și-apoi din vinul pus în față
Luați acum, beți toți din el!”
Cu ființa-întreagă tremurândă,
Din sângele și trupul Sfânt
Luăm cu inima plăpândă
Reînnoind un legământ
Un legământ semnat cu sânge
Pentru acei răscumpărați
Ce-n jurul Tatălui îi strânge
Pe totdeauna împăcați
Iar Duhul Sfânt ca mărturie,
În sufletul deplin predat,
Printr-un fior de bucurie
A Lui amprentă și-a lăsat
Cu Sfânta Cină-împărtășită
Umpluți de Harul Lui deplin
Plecăm cu inima-înnoită
Și binecuvântați. . Amin!
8/7/2022 Daniel Hozan. Phoenix, Arizona