Aș vrea să fiu mereu pe urma care,
În chinurile morții o lăsa,
Un Fiu de Dumnezeu pe-un drum spre moarte,
Când tot doar pentru mine El murea.

Aș vrea să duc tăcut azi greul vieții,
Cum Domnu-ntreg pacatu-n spate-a dus,
Căci vreau s-ajung la El acolo-n locul,
În care după moarte a ajuns.

Aș vrea să fiu umil în încercare,
Mereu în ea să fiu neclătinat,
Așa cum suferea sub biciul care,
Pe spate îl lovea neîncetat.

Aș vrea ca să privesc numai spre ceruri,
Chiar dacă norii gri iar vor veni,
Nu vreau ca să privesc înspre pământul,
Ce-ndată timpul lui se va sfârși.

Aș vrea să nu mai murmur când se-arată,
Un deal atât de-abrupt în fața mea,
Să urc fără cârtire, ca și Domnul,
Chiar dacă e urcarea mult prea grea.

Să fiu doar în picioare sus pe stâncă,
Așa eu mi-aș dori sa fiu mereu,
Chiar dacă iar va bate-ntruna vântul,
Să nu simt că-n bătaie este greu.