Sunt un străin lovit ce-s de mânia,
A celor care-ades mă asupresc,
A celor ce mă-mping numai spre moarte,
Ființa mea mereu batjocoresc.

Sunt un nimic luat de vânt și ploaie,
Și dus în largul mării... scufundat,
Otrava celor răi mă otrăvește,
Să nu am al meu cuget eu curat.

Sunt ca un praf ce-i aruncat la vale,
De mâinile întinse ce lovesc,
Ce-s pline doar de ură... vrăjmășie,
Că eu pe Domnul meu mult îl iubesc.

Sunt frunza ce-i sleită de putere,
Și dusă să cunoască un adânc,
De ochii celor ce sunt fără milă,
Ca eu Celui ce-i viu... să nu mai cânt.

Sunt doar un luptător cuprins de spaimă,
Ce-ntruna o aduce cel ce-i rău,
Prin gurile ce sunt nevegheatoare,
Sunt cele ce nu-l știu pe Dumnezeu.

Sunt guri ce-s pline numai cu pucioasă,
Ce-aruncă înspre mine ne-ncetat,
Căci vor să mă înece în trăirea,
Ce-o au și ei, în pasul necurat.

Sunt un străin sub tălpile murdare,
Ce vor să mă îngroape în pământ,
Dar chiar și din pământ eu sunt străinul,
Ales și înviat de-n veșnic sfânt.

Și nu voi fi lăsat eu niciodată,
Chiar dacă un străin aici eu sunt,
Chiar dacă sunt un singur eu în viață,
Un loc am pregătit în cerul sfânt.