Se-aude în mijlocul nopții strigarea,
Se-aude un glas și în zorii de zi,
Acasă ne cheamă... din dragoste strigă,
Căci nu vrea niciunul aici a pieri.

Se-aude chiar dacă afară-i furtună,
Mai tare azi strigă, sunt vremi de sfârșit,
Acel ce se-aude e Domnul din ceruri,
Niciunul nu vrea ca să fie-ațipit.

Se-aude cum strigă în vremi de-ncercare,
Ca noi răbdători pân-la capăt să fim,
Ne cere-ascultare, ne cere-mplinire,
Și doar din iubire doar Lui să-i slujim.

Ne cere să stăm noi mereu în picioare,
De veghe în vremuri ce azi au venit,
Se-aude cum cheamă copiii acasă,
Din cale-amăgirii, din drum rătăcit.

Se-aude cum strigă din ceruri Hristosul,
Mai lasă o vreme din harul divin,
Căci vrea să își strângă azi rodul iubirii,
Să-l ducă departe de-al vremii suspin.

El strigă mai tare, cu-o mare putere,
Să fie-auzit de cei surzi care sunt,
Căci vrea să-i trezească, să-i spele cu sânge,
Să fie azi gata de-un zbor în loc sfânt.

Se-aude pe-o culme, se-aude în vale,
El azi peste toate se-aude mereu,
Căci Cel care strigă din cer... pregătire,
El nu este om... este-un viu Dumnezeu.

Sfințire ne cere în strigătul care,
El astăzi răsună din zori în apus,
Să-i dăm ascultare căci Cel care strigă,
E Regele lumii, El este Isus.