Pocăință cale lungă, astăzi ai multe culori,
Mulți îți poartă al tău nume, însă fără de sudori,
Mulți se scaldă în plăcere, dar ei tot creștini își spun,
Chiar și răului ei astăzi, spun că este unul bun.

Se ridică ei în tine, cei ce cred că-s înțelepți,
Calcă și pe căi străine, dar tot spun că ei sunt drepți,
Asupresc din locul care, se așează singurei,
Nu se leapădă de sine, spun de bine fiind răi.

Sunt creștini de-o formă goală, însetați după-nălțimi,
Plini ce-s de fățărnicie, sunt o parte din mulțimi,
Ce lovesc fără de milă, în acei ce-s obosiți,
În acei ce luptă-ntruna, în acei ce-s prigoniți.

Și aruncă doar cu pietre, lasă răni în urma lor,
Sunt a hulei, prigonirii, al necazului izvor,
Cei ce-s plini astăzi de sine, și de lume mult plăcuți,
Nu e unul pocăință, azi în tine ei sunt mulți.

Se lovesc de la amvoane, îi lovesc chiar și pe cei,
Ce îl văd pe Domnul mare, și pe ei doar mititei,
Pocăință... au în tine, locu-ales de ei mereu,
Spun că locul cel din frunte, le e dat de Dumnezeu.

Pocăință... ești frumoasă, însă-n tine astăzi sunt,
Piedicile pentru-aceia, ce-n ascuns te poartă-n gând,
Pentru cei plini de iubire, care vor a propăși,
Care vor numai pe Domnul, zi de zi ei a sluji.

Stau în tine mâini întinse, pline doar de viclenie,
Ce hrănesc și cu tărâțe și cu multă vrăjmășie,
Inimile ce-s flămânde, după harul cel ceresc,
Doritoare de iubirea, locului împărătesc.

Tu azi nu-i lăsa să fie, rătăciți spre Dumnezeu,
Scutură-i... să se trezească, căci slujesc acelui rău,
Pocăință... tu curată, să rămâi ca la-nceput,
Fă-te astăzi cunoscuta, căci mulți nu te-au cunoscut.