Când ești răpus de arșița de soare,
Să nu descurajezi creștine drag,
//Să fii un bob mai greu ar vrea Stăpânul,
Ce vrea ca să te pună în grânar. //

Chiar dacă bate vântul să n-ai teamă,
Te scutură de tot ce e uscat,
//La masă cu cei sfinți să fii de Domnul,
Aici când se sfârșește... așezat. //

Să fii fără de pată El dorește,
Te spală cu al mării rece val,
//Doar treaz ca să rămâi în orice clipă,
Privirea ațintită înspre mal. //

Furtuna El o lăsa să apară,
Ca tu să te încrezi numai în El,
//Să-l vezi în toate mare... și pe tine,
În toate să te vezi doar mititel. //

Când valea este una prea adâncă,
Când fără de puteri te afli-n ea,
//Încrederea în Domnul fă să crească,
Să ieși din ea creștine vei putea. //

Și-atunci când suferinta se arată,
În ea de Dumnezeu ești modelat,
//Atunci când El revine... să fii gata,
Spre locul pregătit tu înălțat. //

Iar dacă norii iarăși se arată,
Sub ei așteaptă numai răbdător,
//Cu aripile-ntinse-ntotdeauna,
Fii gata să pornești spre cer în zbor. //