Când te-apasă-ngrijorarea,
Cu a ei multe poveri,
Strigă către Cel ce are,
Sus în cer doar primăveri.

Poate ție să-ți aducă,
Tot ce tu îți poți dori,
De-ți întorci spre ceruri fața,
De tine se va-ngriji.

Când adie iarăși vântul,
Clătinare aducând,
Gura ta doar către ceruri,
Să înalțe-n grab-un cânt.

Căci tărie este Domnul,
El te poate sprijini,
Să nu poată nici-o clipă,
Vântul a te doborâ.

Își întinde-n grabă mâna,
Printre norii adunați,
Să aducă mângâiere,
Celor care sunt uitați.

Dacă simți singurătatea,
Să privești spre cer mereu,
Ca să vezi cum se coboară,
Mâna cea de Dumnezeu.

Dar și-atunci când vine-apusul,
Aducând o noapte grea,
Să privești în orice noapte,
Înspre Cel ce este-o stea.

E cu tine-ntotdeauna,
Te conduce-n răsărit,
Steaua cea de magi văzută,
Ce nu are asfințit.

Și în zi ea strălucește,
Este-un soare minunat,
Netezând cărarea celor,
Ce aleargă ne-ncetat.

Fără griji să fii întruna,
E cu tine azi mereu,
Mâna cea biruitoare,
Mâna cea de Dumnezeu.