Învălurit e-al apei luciu
De vântul hoinărind pe lac,
Nu, nu-i o toană, nu-i capriciu:
La șoapta-i nuferi se desfac!
Ce doină stranie îngână?
Oare ce-ascunde-al său oftat?
Ce doruri tăinuite-l mână
De-i neoprit din căutat?
Cum poate-atâtea să ne spună
Făr-a rosti vreun cuvânt
Și cum fermecătoarea-i strună
Preschimbă vaietele-n cânt!
Ce-l scoate din cămări, ce-l face
S-alerge norii fumurii?
Ce-nchipuire nu-i dă pace
Stârnind extaz, apoi furii?
Să aibă vântu-o misiune,
Că doar n-aleargă de nebun?
La ce atâta pasiune? ...
De dorul meu ce să mai spun...