Am obosit Părinte şi parcă încercarea
E tot mai grea acuma când trupul e slăbit,
Când vin furtuni în viaţă şi-mi clatină credinţa
Iar cel viclean îmi spune că nu mai sunt iubit...
Am obosit... în suflet simt teamă şi durere
Şi-ngrijorări m-apasă iar inima îmi plânge
Căci văd în jur cum răul se-nalţă şi-nfloreşte
În timp ce bunătatea în lacrime ajunge...
M-opresc ades la cruce în zori şi-n asfinţit
Şi strig spre Tine, Doamne... şi chipul Îţi privesc
Aş vrea să-Ţi spun durerea ce-mi mistuie fiinţa
Dar nu găsesc cuvinte... nu ştiu cum să-Ţi vorbesc
Căci văd cu ochii minţii coroana înspinată
Şi picurii de sânge şi crunta Ta durere
Şi-atunci mă simt nevrednic, atât de mic şi slab
Pierdut în lumea crudă, avidă de avere...
Am obosit Părinte... de urc pe vârf de munte
Sau paşii de mă poartă prin văile adânci
Aud un vuiet tainic văzduhul cum străbate
Călătorind prin ape, prin aer şi prin lunci
E trâmbiţa ce strigă: , , Deşteaptă-te-omenire!
E vremea de pe urmă... Va reveni Isus! , ,
Şi-atunci în mine duhul tresare şi suspină:
Am obosit Părinte... Mai dă-mi puteri de sus!

Vulcan-20-08-2022
Mary