De-atâta neagră suferinţă gem,
De-atâta zgură din juru-mi, mă tem.
Pentru a lumii răutate plâng,
Când simt ură, aripile-mi se frâng.

Atunci, când nu pot pe cei dragi salva,
Când nu pot, lacrimi grele, alina,
Simt că bolta, pe umeri port,
Parcă sufletul din mine e mort.

Doar în Tine găsim alinare,
De la Tine aşteptăm salvare.
Dacă nu ai fi venit, Doamne, Tu,
Ar fi explodat demult Pământu´

Dacă n-ar fi fost a Ta salvare,
Am pribegi cu toţii fără-ncetare.
Tu, Fiul la moarte,Ţi-ai dat
Ş-ai spălat pe veci al nostru păcat.

O ţintă sublimă-n viaţă ne-ai dat,
Să fim cu Tine-n al Tău Palat.
Să nu mai cunoaştem chinuri, nevoi,
Doar Tu, Doamne, să fii pe veci cu noi.