Te-am ridicat din stare-apăsătoare,
Copilul Meu de Mine mult iubit,
Te-am adăpat mereu doar din izvoare,
Din care Eu puteri ți-am dăruit.
Din pat de suferință-ntotdeauna,
Pe tine dragul Meu te-am ridicat,
Tot ție vreau să-ți dau în cer cununa,
Căci tu de Mine-n cer ești așteptat.
Ți-am dat și alinare când durerea,
Creștea atât de mare-n trupul tău,
Prin Duhul sfânt ți-am dat și mângâierea,
Când tu erai lovit de cel ce-i rău.
Ți-am dat mereu și-un răsărit de soare,
Să vezi cât e de mare mila Mea,
Să-mi vezi și bunătatea... cât de mare,
Ea este și pentru ființa ta.
Ți-am dat întotdeauna și lumină,
Ca tu pe calea-ngustă să pășești,
În zi cu nori ți-am dat o zi senină,
Ca tu sub ei să nu te rătăcești.
Ți-am șters atâtea lacrimi ce amare,
Curgeau ele șuvoaie pe obraz,
Cu mâna Mea mereu biruitoare,
Am șters suspinul tău... și-al tău necaz.
Eu sunt Acel ce-am fost cu tine-n toate,
O clipă pe pământ singur nu ești,
Eu sunt Acel ce-n zi dar și în noapte,
Mereu doar lupt ca tu să biruiești.
De veghe stau întruna pentru tine,
Să nu fii înghițit tu de-un adânc,
Dar pentru toate-ți cer ca tu cu Mine,
Să fii aici în inimă și-n gând.
Îți cer să mă iubești întotdeauna,
Cu toat-a ta ființă cât trăiești,
Căci vreau să-ti dau în dar ție cununa,
Când tu a t-alergare-o să sfârșești.
Iubește-mă să-ți dau o veșnicie,
Ce are a ei străzi doar aurii,
Și vreau a ta iubire ea să fie,
Nu rece... ci o vreau ca cea dintâi.
Să arda-n a ta inimă iubirea,
Cu-o flacără aprinsă și de dor,
Un dor de a cuprinde nemurirea,
Un dor ce-ți dă avânt mereu în zbor.
În toate dăruit fii pentru Mine,
Din dragoste slujește-mă mereu,
Și-n viata ta va fi pe cale bine,
Dacă în ea întâi voi fi doar Eu.