Călcăm azi pe urma Acelui ce-odată,
Un cer plin de îngeri în urmă lăsa,
Suntem răbdători cum și El răstignirea,
Pe dealul Golgota pe cruce răbda.

Suntem pe un drum ce a fost el odată,
Stropit cu-acei stropi ce din frunte curgeau,
Sub spinii din fața lovită de pietre,
Atunci când spre moarte cei răi îl duceau.

Gustăm din amarul gustat pe o piatră,
Când Domnul lupta noi s-avem un sfârșit,
În locul în care iubirea nu moare,
Acolo sunt toate în el infinit.

Suntem sub o ploaie ce-aduce ocară,
Suntem de păgâni astăzi batjocoriți,
Pe urma pe care ne este azi pasul,
E urma pe care sunt toți doar loviți.

Suntem către ceruri grăbiți pe o cale,
Pe care se-aruncă mereu tulburări,
Dar este o cale ce-ajunge la Domnul,
Acolo în locul ce-i azi după zări.

Pe ea întâlnim munți înalți dar și ape,
Ce-aduc multe valuri cu multe dureri,
În ele ne este privirea spre Domnul,
Căci numai la El vom găsi primăveri.

În ele dorința de cer e aprinsă,
Pe mare călcăm doar iubind... că Isus,
Atunci când urca din iubire calvarul,
Când crucea în spate cu greu El a dus.

Căci suntem cu toții pe urma lăsată,
De chinul ce-odata El l-a îndurat,
Pe ea să rămânem, s-ajungem acasă,
Acolo ne-asteaptă și azi ne-ncetat.