Când valurile vieții vin întruna,
Când noaptea parcă-i fără de apus,
Când stelele se sting umbrind privirea,
Tu ne-ncetat să strigi către Isus.
Când munții se înalță și pădurea,
Aduce-un foșnet ce-i înfricoșat,
Fă liniște s-auzi un glas ce este,
Mereu duios și blând neîncetat.
Când norii furioși te-ascund de raze,
În ceața ce dorește a orbi,
Ființa ta... creștine tu îndată,
Lumină cere pentru a păși.
Când marea este mult ea tulburată,
Dorind adâncul ei a te-neca,
Din largul mării strigă către Domnul,
Doar mâna Lui te poate a salva.
Când șoaptele străine strigă-ntruna,
Cântarea biruinței să o cânți,
Și gândul tău trimite-l doar în locul,
În care vor fi veșnic acei sfinți.
Să nu lași nici de umbre îndoiala,
Să fie-adusă, să te întoarc-acum,
Căci astăzi este vremea de pe urmă,
E capătul pe-al suferinței drum.
Fii tare și încrede-te întruna,
Că ai un ajutor în cer mereu,
El este numai unul... este Domnul,
El este Împărat... e Dumnezeu.