SERVITOAREA
Ce n-aș face, zic unii,
Să fiu și eu mântuit,
Însă sunt treburi prea multe
Și muncesc necontenit.

Ei n-au nici pic de dreptate
Pentru că vreau să vă spun
Despre-o biată servitoare
Ce avea un suflet bun.

N-avea timp de rugăciune
Căci toată ziua lucra
Dar în lucrul ei cam astfel
Toată ziua se ruga:

Dacă mătura prin casă
Mătură, Doamne, zicea
Toate gândurile rele
Ce stau în inima mea!

Când spăla rufe-n copaie
În gândul ei zicea mereu
Așa să-mi speli, Doamne Sfinte
Haina sufletului meu!

Când le călca cu mașina,
Iar în gândul ei zicea:
Așa să netezești, Doamne,
Spre Ceruri cărarea mea!


Iar când curăța prin casă
Zicea din gură mereu:
Așa să-mi cureți, Tu, Doamne,
Casa sufletului meu!

Atunci Domnul sfânt văzând
Fapta ei cea strălucită
I-a gătit în Cer cunună
Să fie-n veci fericită.

Ați văzut voi servitoarea
Cum se ruga, frații mei?
Să-i urmați de-acum-nainte
Strălucită fapta ei!

Să te rogi lui Dumnezeu
Orișicând și-n orice loc
Ca să-ți capeți fericirea
Să scapi de cumplitul foc!