O, Doamne, zborul vieții obosește
Și aripile ce mi-ai dat nu duc prea mult,
Cum porumbelul la ferestre se-odihnește,
Te rog, mă lasă și pe mine cu al meu tumult

Lângă fereastra cu vedere înspre Tine
Și din-năuntru să mă-ncânte simfonii,
Să m-odihnesc, iar îngerii să cânte,
Apoi porni-voi iarăși înspre bătălii

Căci mă pot plânge ca nu-i just tot zborul,
Că e prea mult pentru un simplu pumn de tină,
Dar când subit de Tine mă ia dorul,
Chiar și prin tunete și ploi răzbesc înspre Lumină.