Ce frumoasă-i biruința, celor ce sunt luptători,
Dar și binecuvântarea, celor ce-s mulțumitori,
Ce frumoasă e blândețea, celor ce-s batjocoriți,
Haina lor este frumoasă, căci ei rabdă prigoniți.

Ce frumoasă-i rugăciunea, când se-aude-un plâns în ea,
Și răbdarea e frumoas-a celor care pot răbda,
Minunată-i ridicarea, celor ce sunt prăbușiți,
Dar și vindecarea celor, ce adesea sunt răniți.

Ce frumos este urcușul, pe un deal abrupt și greu,
Căci pe el urcă martirii, ajutați de Dumnezeu,
Ce frumoasă e nădejdea, celor ce nădăjduiesc,
În cuptoarele aprinse, care zgură o topesc.

Ce frumoasă este calea, celor ce-o parcurg cântând,
Ce frumos e gândul care, e spre ceruri el zburând,
Ce frumoasă este fața, celor ce se-ncred mereu
Este plină de lumina dată doar de Dumnezeu.

Ce frumos este un strigăt, ce în noapte-i auzit,
Dintr-o inimă curată care nu a obosit,
Este strigătul ce trece, și de stele și de nori,
Poarta cerului deschide, să coboare vii fiori.

Ce frumos este creștinul, care este pelerin,
Pe pământul de durere, și de-al ei adânc suspin,
Are el numai o țintă, cerul stă în fața lui,
E creștinul ce vre-o dată, el nu este-a nimănui.

E de Domnul el de mână, pe acest pământ purtat,
Peste valurile mării, e creștinul ridicat,
Prin furtunile pornite trece el cu ușurință,
Căci pe calea pocăinței va primi doar biruință.

E creștinul care vede, frumusețea când e greu,
E creștinul care cântă, când e furios cel rău,
În a lui privire este, frumusețea-n suferinți,
Numai el va fi acela, ce va fi sus printre sfinți.

Oare-avem noi frumusețea, mulțumirii azi pe drum? ,
În aceste vremuri care, sunt venite chiar acum? ,
Oare suntem pelerinii, ce vedem greul frumos? ,
Oare-a noastr-asemănare, este cu a lui Hristos?

Ooo de nu suntem aceia, astăzi să ne pocăim,
Și de-orice nemulțumire, iute noi să ne căim,
Căci îndată El apare, slava Lui se va vedea,
Și niciunul să ajungă-n chinul veșnic nu ar vrea.