Eu nu mă tem, Domnu-i cu mine,
Mereu a fost... mereu va fi,
El îmi arată dimineața,
Dar și apusul cel de zi.

Eu nu mă tem de încercare,
O clipă singur nu-s în ea,
De mână Domnul doar mă ține,
Eu ca să cad nu voi putea.

Eu nu mă tem când marea vieții,
Aduce valurile ei,
Căci și în valuri mă păzește,
De cei ce sunt atât de răi.

Mă trece dincolo de ele,
Spre țărmul ei ce-i minunat,
De ape tulburi mă păzește,
De ele să nu fiu udat.

Eu nu mă tem de noaptea lungă,
În care șoaptele șoptesc,
Ascult de glasul dintre stele,
E glasul cel dumnezeiesc.

El îmi arată răsăritul,
Acelor vremuri ce vor fi,
Mereu frumoase... minunate,
Care vre-o dat nu vor sfârși.

Eu nu mă tem de groaza morții,
Căci eu în ea nu voi muri,
Voi învia că-n dar am viața,
Cea veșnică care va fi.

Ma voi muta de-aici în locul,
Spre care azi alerg mereu,
Și nu mă tem în alergare,
Căci este înspre Dumnezeu.

Eu nu mă tem căci orice teamă,
E-ascultătoare ea mereu,
De Cel ce mie-mi este-n viață,
Părinte sfânt... e Dumnezeu.

Cuvântul Lui are putere,
Alungă teama ce-o am eu,
Ca zborul meu spre zări senine,
El să nu-mi fie unul greu.