De mi-ar fi grea cărarea vieții,
Pe ea nu vreau ca să opresc,
Căci vreau la capătul de viață,
A mea iubire s-o-ntâlnesc,
Cea care azi îmi dă putere,
Îmi umple inima de dor,
Să nu mă-ntorc pe drumul care,
El nu-i un drum ce e ușor.

Durerea de-i în piept aprinsă,
Să mă așez eu nu aș vrea,
Căci vreau să-L întâlnesc pe cale,
Pe Cel ce-o poate vindeca,
Iar dac-ar fi până la capăt,
Ca eu s-o duc cu-amar și greu,
Aș vrea s-o duc căci știu... la capăt,
Sunt așteptat de Dumnezeu.

Iar dacă marea suferință,
În fața mea ea ar veni,
Eu tot nu vreau pe drumul vieți,
O clipă pasul a-mi opri,
Cu mine am făgăduința,
Că singur nu voi rămânea,
Oricât de mare-i suferința,
Va fi și Domnul meu în ea.

Iar de voi bea din lacrimi multe,
Dintr-un izvor ce-i nesecat,
Eu știu că Domnul mă va trece,
Printr-un zăduf să fiu uscat,
El mă va duce iar sub ploaie,
Și prin cuptoarele fierbinți,
Să fiu curat în clipa-n care,
Mă v-a-nălța printre cei sfinți.

Chiar de-ntâlnesc și văi în viață,
În ele vreau doar treaz a fi,
Să văd ieșirea care Domnul,
Oricând o poate pregăti,
Iar dacă noaptea va apare,
Pe El vreau doar a-l căuta,
Prezența Lui a mea cărare,
O poate-n noapte lumina.

Să-mi netezească poate drumul,
Doar El puteri poate să-mi dea,
Să văd frumoasă vremea care,
Ea este-o vreme-atât de grea,
El inima poate să-mi schimbe,
De starea mea să fiu mereu,
Mulțumitor... ca drumul crucii,
Să-l pot urca chiar de e greu.