Oglinda

Mă întreb dacă vă veți sătura vreodată
De-atâta minciună, de-atâta trădare, de atât urât,
De nu v-o fi plăcut viața curată,
Vă place să aveți conștiința încărcată
Ați prins curaj crezând că Dumnezeu e mut?
V-ați făcut din bogăție scut
Crezând că nu sunteți ca noi, bucăți de lut?

Ce vă face să aveți asemenea tupeu,
Să nu vă fie teamă, să nu aveți rușine
Să fiți acestei țări noii ei ciocoi?
Ați privit la cer în nopțile senine
Și ați văzut că nu e niciun Dumnezeu?
Asta vă dă curaj, asta vă dă tupeu?
Dacă ați afla că Dumnezeu e-n voi
Și nicicum nu vă puteți ascunde,
Ce-ați face atunci, ce-mi veți răspunde?

Ce, credeați că după moarte, veți fi judecați
Și veți putea cu martori să justificați,
Crimele comise, crezând că făceați bine?
Complet greșit! Fiți atenți la mine!
Ce vă voi spune eu, o să vă surprindă:
Nu-i nicio judecată după moarte,
Nu, nu este așa, nici pe departe.
Chiar dacă de crezut vi se pare greu,
Vă veți trezi în față cu-o oglindă,
Vă veți putea vedea cu-adevărat,
Dar nu veți fi voi, așa cum vă știați
Ci-L veți vedea atunci pe Dumnezeu,
Conștiința voastră. Și veți fi judecați!