Trecea grăbit pe-al vieţii drum... trecea grăbit un călător
Purtând povara de regrete, de amintiri ce tainic dor
Trecea grăbit şi-n urma lui un gând şoptea înfiorat:
Mai stai o clipă şi priveşte... de dragoste oare-ai uitat?
Din zori de zi în asfinţit alergi... alergi spre nicăieri
Înconjurat fiind de oameni dar singur, fără de puteri
N-ai înţeles că fericirea n-o poţi găsi de te grăbeşti
Ea înfloreşte doar atunci când poţi să ierţi şi când iubeşti?
Trecea grăbit un călător... trecea grăbit pe drumul vieţii
Nu mai vedea în jur frumosul, nici zorii calzi ai dimineţii,
Nu mai simţea în piept inima cum sângera visând iubire
Nici sufletul tânjind la pace, la cântece şi fericire.
Dar într-o zi, la o răscruce, pe cer zări un curcubeu
Şi s-a oprit uimit pe drum... Acolo-I oare Dumnezeu?
De-atâta timp alerg într-una şi parcă fără rost alerg
Căci iată... pumnii îmi sunt goi şi numai lacrime culeg...
Cu ochii îndreptaţi spre ceruri, îngenuncheat, un călător
În rugă L-a chemat pe Domnul să-i fie Sprijin şi-Ajutor
Şi-o lacrimă de bucurie a izvorât cu alte mii
Când un ecou a răsunat... un Glas venit din veşnicii:
Eu sunt aici, copilul Meu, dar tu, grăbit, nu M-ai văzut!
Eu am fost Cel ce-a vindecat când răni amarnic te-au durut
Şi Mi-am dorit să Mă asculţi... să înţelegi că te-am salvat
Dar astăzi Glasul Îmi auzi... Copilul Meu, te-am aşteptat! ...

Vulcan-30-08-2022
Mary