DOMNUL M-A SĂTURAT!
Autor: Bahrin Alexandru  |  Album: Un strop de binecuvântare!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de bah.28 in 30/08/2022
DE DOMNUL SĂTURAT.

- de Bahrin Alexandru

Am fost flămând şi am mâncat,
Din pâinea vieții, Biblia!
O pâine care m-a salvat
Şi mi-a săturat inima.

Cea mai deosebită pâine,
Din care voi mânca şi mâine.
Cea care îmi oferă viață
Şi-un viitor plin de speranță!

Înfrânt de sete, am băut,
Din al Domnului Cuvânt.
Acel izvor ce niciodată,
În tărâmul inimi, nu seacă.

Ci cel ce bea, din apa aceasta,
În veac nu-i va mai fi sete!
Iar din inima lui dulce,
Izvor de apă vie, curge!

Sătul am fost, apoi, de toate,
Căci, toate s-au făcut deşarte.
Scârbit de-o lume, de păcate.
Ce drumul ei duce la moarte.

Isus e Calea, Viața, Adevărul,
El este Pâinea şi Izvorul.
Iertarea noastră, Salvatorul,
Isus Hristos, Mântuitorul!

Vino de bea şi tu, din apa Sa,
Ce sufletul ți-l va-nviora
Şi viață veşnică-ți va da,
Sus, în Împărăția Sa!

Amin.
Această poezie am scris-o chiar în ziua de azi, (30.08.2022) în orele dimineții în aproximativ douăzeci de minute. Tocmai ce mă hrăneam din Cuvântul Domnului, așa cum obișnuiesc în fiecare dimineață și mă adăpam din Izvorul Său plin de har și de îndurare, în momentul, în care Duhul Domnului a coborât peste mine și mi-A dăruit aceste cuvinte. Laud și preamăresc numele Domnului pentru aceasta! Este minunat cum El lucrează cu noi și prin noi, oamenii, asta dacă ne vom lăsa modelați de Dumnezeu prin Duhul Său Cel Sfânt. El are lucruri minunate pentru noi, cei ce ne numim copii ai Săi și facem voia Lui. Daruri minunate care să fie spre folosul celorlalți. Cu siguranță nu e meritul nostru, ci toată slava este numai a Domnului Dumnezeu Tatăl, a Domnului nostru Isus Hristos și a Duhului Sfânt. Mulțumesc Domnului pentru toate lucrurile și pentru Cuvântul Său minunat, scris în Sfintele Scripturi, din care ne putem adăpa și hrăni sufletele în fiecare zi și care ne dau viață și multă binecuvântare. Ceea ce am scris astăzi pe paginile mele de socializare, vă transmit și vouă preaiubiții Domnului, și anume că:" TE ROG! AI GRIJĂ DE SUFLETUL TĂU ŞI STUDIAZĂ BIBLIA. ÎNGRIJEŞTE DE BIBLIA TA ZI DE ZI, CĂUTÂND SĂ FACI TOT CE ESTE SCRIS ÎN EA ŞI EA SE VA ÎNGRIJI DE TINE, DE SUFLETUL TĂU ŞI DE VIAȚA TA ! CĂCI BIBLIA NU ESTE ORICE FEL DE CARTE, CI ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU CARE DĂ VIAȚĂ! AMIN Iar un alt cuvânt care mi-a fost pus pe inimă să-l vestesc în această zi este că dacă credem că ne lipsește ceva, iar în tărâmul inimi noastre sau a vieților noastre simțim că cineva sau ceva lipsește, Acela este Domnul nostru Isus Hristos, Cuvântul Său sau relația noastră personală cu El. Căci dacă Dumnezeu este de partea noastră și avem o bună relație cu El, hrănindu-ne în fiecare zi din Cuvântul Său, atunci vom fi săturați pe deplin de El și nimic și nimeni nu va mai lipsi din viețile noastre. Versetele care stau la baza acestor cuvinte și a poeziei de mai sus, sunt desigur cele scrise în: Ioan 7:38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Ioan 4:14 Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” Ioan 6:35 Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Toate acestea fiind spuse, preaiubiții Domnului, El, Mântuitorul nostru, să fie Lăudat în toate și cei ce citesc aceste cuvinte să fie binecuvântați în numele Lui Cel Sfânt. Amin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 573
Opțiuni