Căci suferința e și ea vitală...


Privesc în urma mea, la al meu drum:
Nu pot să zic că sunt prea mulțumită
În loc să înflorească flori, văd scrum,
În loc de dreaptă, calea-i cam sucită.

De câte ori am plâns că era cald?
De care ori am plâns că iar ploua?
Plângeam că sunt pe lume un nomad,
Că mult prea grea și tristă era viața.

Plângeam... Acuma iarăși plâng... și iar,
Doar că acum e mare diferența:
Îmi văd cărarea - e pe lângă-altar,
Acuma pot să-i înțeleg esența.

Vroiam să-mi fie drumul mai ușor,
Să nu mă ningă și să nu mă plouă,
Să nu mai sufăr, să nu-mi fie dor,
Să nu mă frângă grijile în două.

Când mă gândesc câte motive-aveam
Să fiu mulțumitoare, răbdătoare,
Iar eu drept "așa-trebuie" primeam,
Tot ceea ce e binecuvântare.

Prietene, tu care mă asculți,
Să nu repeți tu marea mea greșeală:
La cruce nicidecum să nu renunți,
Căci suferința e și ea vitală.

Adelina Malancea
31.08. 2022
02:17, Altenkirchen