Cuib
mi-am făcut
în bunătatea şi
credincioşia Ta
ca un vierme în fructul de caisă
de unde pândesc
paşii viitorului.
Sunt privilegiatul clipei
înţeleptul care vede furtuna
omul cu ochi de lumină
şi inima rouă.
În revărsatul zorilor zilei de apoi
mă aşezi pe iarba Dotanului
acestei aripi de timp
strop de speranţă să fiu. Voi fi?
Fântâna mea eşti Tu!
Apele mele sunt
ape nevrute
botează-te Tu în ele
viaţă cu viaţa să-mparţi.
Conectat la rezervoarele cerului
esenţa mea nu se măsoară
în radii de temeri apoase, ci
respirând oxigenul credinţei
pulsez bucuria, speranţa, certitudinea,
zâmbind ca un far în noapte
naufragiaţilor.
Doamne, dă-mi frumuseţea zambilei
ca preţ al îndrăgostirii de Tine!
Uleiul Sfântului Duh
iubire să ardă
în lămpaşul din mine
iar oamenii trandafiri
să devină.
Scrisa la invitatia versului alb, mai putin intalnit in poezia crestina. Aici imaginea, metafora iau locul rimei.