Doamne, cât de mârșavă și nerecunoscătoare sunt,
Decât așa ca mine, mai bine deloc pe pământ
Căci Tu, un Tată bun, m-ai binecuvântat,
Dar eu o rugăciune de mulțumire, de mult n-am înălțat,
Da, cad în genunchi și tare mă mai rog
Când nu găsesc scăpare, refugiu în alt loc,
Atunci eu strig la Tine și sper să mă asculți
Și că-s o răzvrătită, atunci, te rog să uiți,
Cu lacrimi vin la Tine și strig și te implor,
Căci doar a mele fapte, acum tare mă dor
Și știu că am zidit un zid cu neascultare
Și pus-am cărămizi de rele, nepăsare,
Eu am zidit, dar vreau ca Tu să surpi
Și inima în două să nu cauți s-o rupi
Ci să mă ierți pe mine, că multe am greșit,
Dar iată-mă, Părinte, la Tine am venit,
Chiar dacă vin cu cereri și nu cu mulțumire
Eu știu că-s a Ta fiică și am ca moștenire
Tot ce e scris în Carte, tot ce ai făgăduit
Căci eu te-am dus la cruce, tot eu te-am răstignit,
Dar m-am trezit și Duhul cel Sfânt mult m-a mustrat
Căci Legea Ta cea sfântă mereu eu am călcat
Și inima de piatră, Tu Doamne, s-o preschimbi
Căci vreau să merg pe cale cu pașii drepți nu strâmbi.
Îți mulțumesc, Părinte că încă mai e har,
Îți mulțumesc, Isuse căci Tu ne-ai dat ca dar
O cruce și o viață; un cer și o speranță.
Emilia Dinescu