Doar Tu
Autor: Simona Simoniak  |  Album: 2022  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de SimAik in 05/09/2022
Doar Tu ai fost... doar Tu rămâi
Și îmi este așa de bine...
Nu vreau cuvinte... încurajări
Speranțele străine...
Nu vreau ca cineva să-mi spună
Că mâine nu va fi ca ieri
Că azi ziua-i mai bună...
Nu vreau nimic, nimic nu cer
Nu vreau încurajări defel
Rămână clipa asta mută...

Lăsați-mă să tac și eu
Căci timpul azi în mine tace
Se aud ale ceasului bătăi
Și-n jur e-atâta pace...
Nu vreau să mă-nveliți deloc
În clipa înfrigurată
De mi-a fi frig sau doar răcoare
Când rătăcesc prin nicăieri
Pierdut în căutare...
Eu știu că visu acesta-i scurt
Durerea știe ce-are de făcut
Iar pacea mea-i deplină...
Căci sunt purtat în lumi de vis
Să pot vedea cerul deschis
Și viața mea la urmă...

Din vijelia gândurilor mele
Îl voi culege pe cel sfânt
Cel trainic, cel cuminte...
Care mă-ndeamnă să Te-ascult
Atunci când sunt străin... pierdut...
Când am tendința să m-ascund
În umbrele străine...
Și să mă-ntorc la ce-am avut
În zilele sublime...
Prezența Ta când o simțeam
Îmi era cel mai bine...

Doar Tu ai au fost... doar Tu rămâi
Pe veci, Doamne, cu mine...


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 422
  • Export PDF: 2
Opțiuni