Să gătim
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie nouă  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de dinescuemilia in 09/09/2022

Pământul s-a dezmorțit,
Primavara a venit,
Pământul s-a dezghețat,
După urzici am plecat,
Am coborât în zăvoi,
Să le fac cu usturoi.
Mult timp, eu n-am căutat
C-am găsit un loc bogat
Chiar pe malul râului,
La marginea grâului.
Multe urzici am cules,
Le-am luat chiar pe ales
Și acasă am plecat,
În ape multe le-am spălat
Și apoi le-am opărit,
M-am apucat de gătit.
Am luat o ceapă mare
Și am călit-o în unsoare
Și când ceapa s-a călit
În uleiul aurit
Am pus urzicile opărite,
C-au fost scurse, pregătite
Și împreună le-am călit
Și cu usturoi zdrobit
Și apoi, am pus, ia seama
Și puțină din cea zeamă
În care le-am opărit,
Nu multă, cât a trebuit
Căci are fier și vitamine
Și zeama ne face bine,
(Ce a rămas n-am aruncat,
Am băut pe înserat)
Și le-am fiert doar puțintel
C-un sos de roșii subțirel
În care am pus făină,
Dar nu multă, doar puțină,
Cât urzicile să lege
Ca un piure se înțelege.
Le-am servit cu mămăligă
Pe masa pusă în tindă,
Lângă ele cu ou ochi,
Să nu fie de deochi
Că sunt bune și gustoase
Și sunt foarte sănătoase.
Emilia Dinescu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 157
Opțiuni