Învinge azi teama
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 12/09/2022

Învinge astăzi teama, stai doar în rugăciune,
Ca să primești putere, de ea să treci ușor,
O vei putea învinge, de hrană ți-e cuvântul,
De bei din apa vieții, ce-i nesecat izvor.

Învinge suferința, ce te înlacrimează,
De vorbă stai cu Domnul, El te va mângâia,
Și rănilor ascunse le-aduce vindecare,
Căci milă este Domnul, El și-o va arăta.

Învinge astăzi gândul, ce-aduce tulburare,
De șoaptele străine, să nu asculți vre-o dat,
Ascultă glasul care, răsună el din ceruri,
El este viu... e veșnic, e glas de Împărat.

Nu fi învins în luptă, mereu fii luptătorul,
Rămas ce-i în picioare, el până la sfârșit,
Învinge astăzi lupta, fii tu biruitorul,
Ce rabdă vremea care, te vrea doar obosit.

Învinge îndoiala, învinge deznădejdea,
Ce vor ca să te vadă, un luptător răpus,
Fii tare sus pe stâncă, în locul unde Domnul,
Ca tu să stai de veghe, cu mâna Lui te-a pus.

Și-n orice încercare, să lupți doar cu răbdare,
Să lupți doar cu iubire, învingător să fii,
Ca să ajungi acolo unde e nemurire,
Te-așteaptă Cel ce-n toate, El este doar întâi.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 158
Opțiuni